Aderența la tratamentul antiretroviral a gravidelor infectate cu HIV-1 în copilăria mică

Obiective. Evaluarea nivelului aderenței la terapia antiretrovirală combinată (TARVc) a gravidelor infectate cu HIV-1 în copilăria mică, aflate în evidența Centrului Regional de Monitorizare și Evaluare a Infecției HIV/ SIDA din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babe...

Full description

Saved in:
Bibliographic Details
Published in:Revista română de boli infecţioase Vol. 23; no. 3; pp. 203 - 208
Main Authors: Eugenia-Andreea Marcu, Mariana Stănescu, Costin Berceanu, Florentina Dumitrescu
Format: Journal Article
Language:English
Published: Amaltea Medical Publishing House 01-09-2020
Subjects:
Online Access:Get full text
Tags: Add Tag
No Tags, Be the first to tag this record!
Description
Summary:Obiective. Evaluarea nivelului aderenței la terapia antiretrovirală combinată (TARVc) a gravidelor infectate cu HIV-1 în copilăria mică, aflate în evidența Centrului Regional de Monitorizare și Evaluare a Infecției HIV/ SIDA din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“ Craiova (CRC) și identificarea principalilor factori asociați cu nonaderența. Material și metodă. Studiu retrospectiv, în perioada 01 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2019, analizând datele consemnate în documentele medicale ale gravidelor HIV pozitive aflate în evidența CRC. Nivelul aderenței la TARVc a fost apreciat după aplicarea unui chestionar de aderență: 18-22 puncte (aderență ≥ 80%) și sub 18 puncte (nonaderență < 80%). Rezultate. Grupul studiat a cuprins 71 de paciente și a fost divizat în două loturi, în funcție de calea de infectare cu HIV: lotul A, ce a cuprins 48 de gravide infectate cu HIV pe cale parenterală, în copilăria mică, și lotul B, ce a cuprins 23 de gravide infectate cu HIV pe cale sexuală. Am constatat că proporția de paciente nonaderente la TARVc a fost mai mare în cadrul pacientelor infectate cu HIV pe cale sexuală (77,7%), comparativ cu cele infectate parenteral, în copilăria mică (14,8%), cu diferențe semnificative statistic (p = 0,001). A existat o corelație înalt semnificativă statistic între nivelul viremiei HIV și nivelul aderenței la TARVc (p = 0,005). Concluzii. Gravidele infectate cu HIV-1 în copilăria mică au avut un nivel crescut al aderenței, comparativ cu cele infectate pe cale sexuală, direct corelat cu viremia HIV.
ISSN:1454-3389
2069-6051
DOI:10.37897/RJID.2020.3.6